Sâmbătă seara am fost la teatru. M-am așezat cu bucurie și emoție în sala de spectacole de la Centrul Național al Dansului pentru a vedea monodrama Elida – Asociația Artiștilor Anonimi, cu Delia Hriscu-Badea în distribuție (o producție a lui Cristian Hriscu-Badea, scenariul, regia și ilustrația muzicală – Florin Antoniu).
Rândurile care urmează nu sunt o cronică teatrală. Nu am pretenția să scriu așa ceva. Îmi lipsesc experiența, expunerea, vocabularul specific. Ca și la cărțile pe care le citesc, voi scrie despre trăirea mea în fața unui text, căci orice piesă de teatru îmi pare, în fond, un text în sensul mai generos al cuvântului, o colecție de cuvinte care ni se oferă și pe care suntem liberi să o intepretăm, să o lăsăm să ne atingă sau pe lângă care putem trece nepăsători.
Elida, personajul-text al acestei monodrame, este o actriță trecută de prima tinerețe care, în așteptarea distribuirii în rolul la care a visat toată viața artistică, Ofelia din Hamlet, își demonstrează și ne demonstrează că are talent, că poate aborda un repertoriu variat: de la rolurile de compoziție la cele de comedie, că poate trece cu ușurință de la furie la extaz, de la lacrimi la râs molipsitor, de la umbre la lumină, de la tăcere la cuvânt revelator.
De pe scaunul spectatorului, Elida este, însă, mai mult decât o actriță deprimată care trece prin crize de identitate. Așa cum am simțit-o eu, ea este o colecție de oglinzi, o invitație greu de refuzat la o introspecție dură. Cum ai putea să O privești fără să TE privești, fără să îți pui problema că ai avut și tu momente crunte de îndoială, de disperare, că te-ai pierdut în „roluri mărunte” care nu te-au pus în valoare, că te-ai „căutat” inutil în mici „replici” de umplutură, că te-ai negat și abandonat unor cauze (a se citi „roluri”) care nu au făcut decât să-ți irosească talentul și curajul, tinerețea și energia…
Cum să o vezi pe Elida râzând și plângând și să nu retrăiești momentele când ai fost fericit(ă) în „lumina reflectoarelor” sau întunecat(ă) de umbrele alegerilor celor din jur? Cum să fii martor turului de forță de mai bine de 60 de minute și să îți reiei rutina zilnică de parcă ai fi văzut DOAR un spectacol foarte reușit într-o după-masă de sâmbătă?
Elida este Delia Hriscu-Badea. Îi mulțumesc. Și eu sunt dependentă. Dependentă de efortul de a (mă) înțelege, de a(-mi) dovedi ce și cât sunt, ce și cât pot să fiu pentru mine și pentru ceilalți, regizori, actori sau spectatori ai vieții mele. Spectacolul Elida – Asociația artiștilor anonimi a fost, asemenea cărților care trăiesc în mine mult timp după ce le-am citit, o aventură de auto-recunoaștere și acceptare de care aveam nevoie.
camera mea de citit 