Citite

Cele 10 ale lui ianuarie

N-am mai scris demult aici. Nici de citit nu am mai citit la fel de mult, e o perioadă în care (se) schimb(ă) lucruri, în mine și în ceea ce fac zi de zi, schimbări în bine și despre care voi vorbi la momentul potrivit.

În ianuarie am terminat 10 cărți, dar am citit din multe altele. Marea revelație a lunii a fost Richard Ford și a lui Viață sălbatică, tradusă de Black Button Books. Mai citisem de el Între ei. Amintiri despre părinții mei (exact în luna după plecarea lui Tata, a fost o lectură cathartică) și Rock Springs (povestiri despre care am mai apucat să vorbesc cu Tata, cel de la care am învățat să apreciez rafinamentul unei povestiri bine scrise), amândouă apărute tot la Black Button Books. Știam la ce să mă aștept și, deși această postură (sau impostură) a setării unui anumit nivel de așteptări este, de multe ori, periculoasă când vine vorba de cărți, Viața sălbatică m-a copleșit și mi-a depășit toate prezumțiile de calitate și măiestrie scriitoricească. Citiți-o dacă vreți să descoperiți cum se pot grada tăcerile într-o poveste, cum se construiește intriga prin lucruri nespuse, cum se redă acuitatea trăirilor unui adolescent martor la despărțirea părinților. Mi-a plăcut mai cu seamă modul în care ieșirea din iubire e ceva ce se întâmplă în nescrisul textului, povestea vizibilă fiind doar efectele ei. Pe alocuri, am avut senzația că privesc o scenă de teatru, remarcabilă prin absența detaliului, prin lacunar.

Tot în ianuarie l-am redescoperit pe Michael Ondaatje. Citisem în facultate Pacientul englez, făcea parte din canonul meu literar, mi-a fost puțin teamă să nu-l descopăr cumva mai prejos. S-a dovedit că a meritat. Lumina de veghe mi l-a reconfirmat ca scriitor memorabil, un jongleur iscusit cu planurile temporale care mizează pe personaje construite prin alte personaje-oglindă. Un festin literar, îl recomand fără umbră de îndoială.

În rest, am citit fantasy (Spinning Silver de Naomi Novik, un basm ușor inegal, dar care mi-a satisfăcut nevoia de a citi o poveste ca în copilărie), thriller/polițist (Suflete pereche de John Marrs, un dezastru absolut, nu știu dacă sunt 3 fraze care să mi se fi părut ok, o glumă proastă și, păcat mare pentru un thriller, teribil de previzibilă), biografie romanțată (Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare de Moni Stănilă, din colecția de biografii romanțate de la Polirom, o inițiativă lăudabilă; cartea, mic poem în proză mi-a adus aminte de Vincent și Theo și m-a ajutat să-l simt pe Brâncuși, lucru deloc neglijabil având în vedere locul comun în care a fost transformată imaginea lui în anii de naționalism păgubos.)

Din categoria non-ficțiune am citit Lichid. Substanțele plăcute și periculoase care curg prin viețile noastre de Mark Miodownik, din Co-lecția de știință de la Publica, care mi-a testat (și bine a făcut) înțelegerea tehnică și m-a provocat să mă raportez diferit (chimic/fizic) la cana de ceai, untul de arahide, cerneală și nu numai. Tot non-ficțiune a fost și Queer – Istorii ilustrate, apărută la Black Button Books. O cărticică subțire, o fărâmă dintr-un demers necesar. Mi-au lipsit din ea povești de cupluri gay cu ani de relație în spate, cupluri care știu că există și la noi, a căror poveste firească de iubire merită spusă. Așa cum este acum, am senzația că, din păcate, în mâinile unor hateri, cartea ar putea servi ca probă pentru ceea ce se consideră fals a fi comportament depravat, „anormal”, al celor din comunitatea Queer.

Să nu uit de celelalte cărți de ficțiune, de Culorile Incendiului de Pierre Lemaitre, o continuare neinspirată a tulburătoarei La revedere acolo sus, de The Friend  de Sigrid Nunez, o meditație despre moarte și scris, despre iubiri atipice, cu un neașteptat personaj, cel al Marelui Danez, pe care o să mi-l aduc aminte mult timp de acum înainte. A mai fost și Varșava de Ana Donțu din colecția N’Autor de la Nemira, o carte la lansarea căreia fusesem anul trecut și pe care ezitam să o iau din raftul cu cărți „de citit” pentru că plecasem de la librărie dezamăgită de incapacitatea autoarei de a vorbi, de a-și citi fluent textul pe care îl alesese. Nu știu dacă de vină a fost, din nou, setarea unor așteptări (de data aceasta în sens nu tocmai pozitiv), dar volumul de povestiri mi s-a părut o schiță, insuficient lucrată, un fel de under construction care m-a lăsat de câteva ori (și nu are multe pagini) cu senzația că lipsesc fragmente relevante, că citesc un soi de traducere a unui text gândit în altă limbă.

Ca în orice altă lună, ianuarie are și cărți (încă) neterminate, în curs de citire. Aș menționa magicul Dicționar de locuri literare bucureștene de Andreea Răsuceanu și Corina Ciocârlie (de citit în ordinea alfabetică a intrărilor sau aleatoriu, cu cartea în mână pe stradă, parcurgând cu pașii locurile evocate, pentru că o să vă dea ghes să recitiți multă literatură română pe nedrept uitată și o să începeți să percepeți Bucureștiul ca pe un loc „contaminat” de apele adânci ale ficțiunii), Ecstasy and Terror de Daniel Mendelsohn (O odisee a fost una din cărțile anului 2019 pentru mine), dar și cea mai recentă carte de Elif Shafak10 minute 38 seconds in This Strage World.

E deja februarie, în capul listei se află Toți copiii librăresei de Veronica Niculescu. Dar despre ea vă voi povesti la finalul lunii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s