Citite

Împreună este mai bine, chiar dacă la școală sau acasă ți s-a spus altceva

Încă din titlu, cartea lui Simon Sinek, tradusă recent la Editura Publică, Împreună este mai bine, lansează o provocare cititorului român crescut, acasă și la școală, în spiritul competitivității cu orice preț și în toate situațiile.

Cum treci peste o obișnuință culturală care te învață că succesul se definește doar în măsura în care reușești să te poziționezi superior față de ceilalți? Cum treci de la discursul egocentrist, de la colecția de diplome pe care ești încurajat să o strângi de la vârste fragede de un sistem care premiază orice, la ideea că pentru a ajunge să te simți împlinit în viață (profesională sau personală) soluția este să faci lucrurile împreună cu ceilalți și (înainte de orice) pentru ceilalți?

Evident, primul pas în transformarea pe care o propune și cartea lui Sinek este conștientizarea faptului că ai o problemă. Astfel, în pofida faptului că societatea, cultura și obiceiurile par să te oblige să te gândești individualist la ce vei face în viitor („când te faci mare”), autorul subliniază încă de la începutul cărții mici, dar pline de inspirație :-), că, indiferent de unde îți propui să ajungi, nimic nu se compară cu bucuria de a împărți drumul cu cineva. Doar așa, spune Sinek, vom avea parte de ceea ce contează cu adevărat: inspirație, bucuria de a merge la muncă în fiecare zi și de a pleca acasă, la finalul zilei, cu sentimentul împlinirii.

Chiar dacă autorul se concentrează, în textele care însoțesc originalele desene ale cărții, pe noțiunea de leadership, evidențiind idei cu care probabil sunt familiarizați cei care i-au urmărit prezentarea de pe TED sau i-au citit cartea Liderii mănâncă ultimii, parabola celor trei prieteni pe care îi urmărim la joacă și într-o aventură de (auto)descoperire poate fi utilizată cu succes în contexte variate ale vieții, fie că este vorba de cel profesional sau de cel personal.

Personajele schițate de Sinek sunt arhetipuri cu care ne putem identifica în diferite momente ale vieții, după cum putem asimila personaje din carte cu colegi, șefi sau prieteni de acum sau din alte etape ale drumului pe care îl parcurgem.

Mizând mult pe combinația de imagine și text, autorul oferă cititorului posibilitatea nu doar de a identifica similitudini între parabola prezentată și întâmplări din viața reală, ci și de a găsi, de fiecare dată când redeschide cartea, sensuri noi în funcție de provocările prin care trece sau de deciziile pe care trebuie să le ia.

Iată și cine ar putea avea de câștigat din exercițiul de echilibrare și reorganizare a priorităților pe care îl propune cartea:

Cei aflați în crize de identitate profesională

„În viață, dacă vrem să ajungem undeva, e nevoie de riscuri.”

„Putem da naștere unei revoluții când știm ce înfruntăm, Însă pentru a crea o schimbare durabilă, trebuie să știm în ce credem.”

„Inovatorii sunt cei ale căror visuri sunt mai limpezi decât realitatea care le spune că sunt nebuni.”

„Entuziasmul provine din realizări. Împlinirea provine din călătoria care ne-a condus la ele.”

Liderii care simt că au nevoie de o viziune nouă

„Leadershipul nu are de-a face cu rolul de șef. Leadershipul presupune să ai grijă de cei pe care îi conduci.”

„Lideilor răi le pasă de cine are dreptate. Liderilor buni le pasă de ce este drept.”

„Șeful are titlul. Liderul are oamenii”

„Mintea poate fi convinsă, dar inima trebuie cucerită.”

Membrii unei echipe care nu funcționează bine

„Nu vă plângeți, contribuiți.”

„O echipă nu este un grup de oameni care muncesc împreună. O echipă este un grup de oameni care au încredere unii în alții.”

„Valoarea vieții noastre nu este determinată de ceea ce facem pentru noi înșine. Valoarea vieții noastre este determinată de ceea ce facem pentru alții.”

„Viața este frumoasă datorită oamenilor pe care îi întâlnim.”

Sau, preferata mea:

„Suntem mai câștigați când ne urmăm visul, nu când concurăm cu alții.”

Împreună este mai bine de Simon Sinek se citește ușor și se uită greu. E genul de carte pe care o puteți ține la îndemână pentru momentele când totul pare mai dificil decât este de fapt, dar pe care o puteți oferi cadou și celor au nevoie de o provocare pentru a începe să schimbe ideile predefinite de succes și împlinire cu care au fost obișnuiți de mici.

Save

Save

Save

Lasă un comentariu