Februarie e urât. Nu are suficiente zile, nici când anul e bisect. E ciung și deloc propice lecturii. Atât am reușit să-i smulg:
Nu apar în poză cele citite sau recitite pe Kindle: 10 Minutes 38 seconds in This Strange World de Elif Shafak (nu știu ce se întâmplă cu mari povestitoare cum sunt Isabel Allende și Elif Shafak de ajung la un moment dat să încălzească aceeași ciorbă…) și Prietenul de Sigrid Nunez (cartea rezistă la recitire, o consider încă o cărămidă în efortul de a mă împăca cu moartea lui Tata).
Am citit, ca de obicei, și literatură română. Vă rog mult să nu ratați Toți copiii librăresei de Veronica Niculescu, e de citit, de pus pe răni, de ținut aproape și de recitit ca remediu pentru zilele grele, cu decizii proaste sau forțate de împrejurări.
Constantin a venit cu recomandări mari (deși nu mă impresionase nici prima carte, cea cu Priță Barsacu) și poate din cauza asta m-a lăsat nițel în aer. Iulian Bocai scrie tare bine, dar nu are subiect și, pe alocuri, nici ritm. Cartea e o suită de tablouri (admirabile, fără îndoială), reluate din diverse unghiuri. Nu m-a convins.
Viața amoroasă de Zeruya Shalev e pentru cei cu sânge tare (dar merită, mai ales dacă puteți să vă detașați de subiect și să vă bucurați de măiestria scriiturii).
Oase solare de Mike McCormack e un experiment narativ care mi-a adus aminte de Joyce (cartea e o singură frază). Te prinde sau nu (pe mine m-a prins, deci a meritat cu vârf și îndesat). În plus, e tradusă de Veronica Niculescu, deci poate fi și o lecție de traducere cu har.
De la Editura Trei/Pandora M am citit Jurnalul dispariției mele de Camilla Grebe (thriller de calitate, o să vă placă dacă gustați genul) și Tăcerea femeilor de Pat Barker (cu câteva idei interesante, dar care, în încercarea de a rescrie Iliada din perspectivă feminină, alunecă pe alocuri în penibile dialoguri de adolescenți neterminați și încearcă să mă convingă că Ahile și restul ar fi vorbit cum se vorbește acum. Am dubii mari cu privire la asta, deci nu e neapărat o carte pe care să îmi doresc să o recitesc.)
Fata cu leica de Helena Janeczek face parte din Colecția Musai de la Art. Să aveți răbdare cu ea, e undeva între carte istorică, ficțiune și documentar, un stil unic care necesită atenție, deci nu e lectură de weekend.
Astea au fost. Atât am putut. Martie a început cu Arheologia iubirii de Cătălin Pavel (despre care am aflat abia ieri, la discuția de la Facultatea de Litere, că este autorul unei cărți care mi-a plăcut mult în 2010, Aproape a șaptea parte din lume) și cu Soția paznicului de far de Karen Viggers (care amenință să mă plictisească exagerat de mult). Vă mai zic eu… luna viitoare.
camera mea de citit 