Recomandări

Ce citim în luna povestirii scurte

Se pare că luna aprilie este, în mod oficial, în America, luna poeziei, în vreme ce luna mai este luna povestirii scurte (despre care am aflat și eu azi de la Lecturile Emei). Așa se face că mi-am adus aminte de bucuria pe care mi-au adus-o multe din textele scurte de ficțiune ale lui Cehov sau de orele petrecute în compania povestirilor lui Hemingway, motiv suficient pentru a recomanda aici câteva din lecturile cu care puteți sărbători, dacă doriți, povestirea scurtă în această lună.

Din volumele de povestiri pe care le-am citit, vă recomand:IMG_4029

  1. The Seance and other Stories de Isaac Bashevis Singer (citită în engleză)
  2. In Our Time, Winner Take Nothing și The Snows of Kilimanjaro de Ernest Hemingway (citite în engleză)
  3. Ai uitat să râzi de Bogdan Munteanu (apărută de curând la Nemira)
  4. Volumul 4 (Criza de nervi, Stepa, O poveste banală și alte povestiri) și Volumul 5 (Un duel, Salonul nr. 6, Zvăpăiata, Călugărul negru, Alte povestiri) – Opere de Anton Pavlovici Cehov (Editura Univers, 1999)(poate doar la un anticariat să le mai găsiți în formatul acesta, dar au apărut colecții cu povestiri de Cehov la Polirom: Stepa și alte povestiri, Logodnica – Schițe și povestiri)
  5. Ficțiuni reale – proiect colectiv inițiat de Florin Piersic Jr (apărută la Humanitas, în 2013)
  6. Best of… Proza scurtă a anilor 2000 – Marius Chivu, Ed. (apărută la Polirom)
  7. Cărăbușul de aur și alte povestiri (Polirom, 2011) și Masca morții roșii (Polirom, 2012) de de Edgar Allan Poe
  8. Cum încărunțește o blondă de Adriana Bittel (Humanitas, 2015)

Iată și volumele de povestiri pe care le-am pus pe lista de lecturi de anul acesta (până acum :-)):

  1. Să auzi forma unei tobe – Bogdan Suceavă (Editura Millennium Books în 2013)
  2. Colecția McSweeney’s – Nu deranjați, antologie de povestiri cinice (Nemira, în colecția Babel, 2016)
  3. Povestiri stranii de Giovanni Papini (Humanitas, 2013))
  4. Povestiri cu Basil și Josephine de Francis Scott Fitzgerald (Polirom, 2014)
  5. Povestiri de iarnă de Karen Blixen (Humanitas, 2014)

Voi ce volume de povestiri vreți să citiți?

2 gânduri despre „Ce citim în luna povestirii scurte

  1. Ha, am pus și eu pe lista de citit un volum de Isaac Bashevis Singer, dar acum parcă mă atrage mai mult The Seance and Other Stories (am citit un pic pe Goodreads și sună tare interesant). Oricum, vreau să citesc ceva de el cât de curând.
    Mă tentează și Povestirile stranii ale lui Giovanni Papini, dacă le citești și nu sunt pe fază, să-mi spui și mie cum sunt. 🙂

Lasă un comentariu