Citesc acum

Sărăcuțul lui Dumnezeu și împăcarea mea cu Kazantzakis

Am mai încercat să îl citesc pe Kazantzakis și altădată. Fără succes. E unul din scriitorii în fața cărora m-am simțit dezarmată, incapabilă să-i înțeleg sau să mă bucur de ceea ce au scris.

Așa se face că, atunci când am pus mâna pe Sărăcuțul lui Dumnezeu, apărută de curând la Humanitas, am făcut-o cu teamă și cu sfială ca atunci când eram copil și știam că am în mână o carte despre care „cei mari” spun că este remarcabilă și eu trebuie să mă ridic cumva la nivelul lor de înțelegere, să nu (mă) dezamăgesc plictisindu-mă prea repede sau nereușind să găsesc justa vibrație cu povestea, personajele și meșteșugul scriitorului.

IMG_4009Se pare însă că, de data aceasta, nu mă voi mai desprinde de Kazantzakis cu frustrare și nemulțumire. Să fie oare „de vină” mintea mea schimbată sau ploaia prin care am alergat aseară?

Până mai citesc, vă las și pe voi să vă convingeți dacă am dreptate să sper asta:

„Iar acum șed, privesc prin ferestruica chiliei mele norii primăvăratici, și, jos, în curtea mănăstirii, a coborât cerul, plouă mărunt și miroase pământul; lămâii în grădini au înflorit, undeva departe a cântat un cuc; râd toate frunzele, Dumnezeu s-a făcut ploaie și plouă în lume. Ce încântare, Doamne, ce fericire! Cum se potrivesc și se fac una cu pământul, ploaia și mirosul de băligar și de lămâi cu inima omului!”

Dacă mai aveam nevoie de o confirmare:

„Nu există lucru mai aproape de noi decât cerul. Pământul e sub picioarele noastre și-l călcăm; cerul este în noi.”

Sau de credința că orice trudă are un rost, oricât de mult m-aș îndoi în momentele grele:

” În seara aceea am înțeles pentru prima dată că toate sunt una și că în spatele fie și celei mai neînsemnate lucrări de peste zi se află soarta omului. Iar Francisc era și el adânc răscolit, simțea și el că nu există lucrare mică și mare, că fie și o pietricică de potrivești într-un zid gata să se surpe e ca și cum întărești lumea să nu cadă; e ca și cum îți întărești sufletul să nu cadă”.

Cu fiecare pagină, bucuria lecturii devine o stare de fapt:

„Se făcea că intrasem în rai; cel flămând, desigur, visează pâini rotunde; intrasem în rai și a venit un înger cu o tavă, întocmai ca aceasta cu pâine de orz, cu măsline și cu ceapă; și cu o bărdăcuță cu vin. ‘Vii de departe, îmi spuse, ți-o fi foame. Șezi să mănânci, să bei, înainte de a te înfățișa lui Dumnezeu.’ Și m-am întins în iarba raiului și am început să mănânc. Fiecare îmbucătură într-o clipită cobora în mine și se făcea suflet; pâine, vin, măsline, ceapă, toate suflet. Ca și-acum.”

Va urma, cu siguranță. 🙂

Puteți afla mai multe despre carte aici.

Anunțuri

Un gând despre „Sărăcuțul lui Dumnezeu și împăcarea mea cu Kazantzakis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s