Citite

Kazantzakis și sensul de dincolo de credință

Așa cum remarcam și atunci când o citeam, Sărăcuțul lui Dumnezeu de Nikos Kazantzakis (apărută la Humanitas, 2016) m-a împăcat cu scriitorul grec așa cum nu reușiseră să o facă alte cărți ale lui pe care le-am început și abandonat cu un sentiment puternic de frustrare.

Interesant este că această „împăcare” nu a venit dintr-o deschidere a mea către subiect (am din start o reținere atunci când vine vorba de teme și personaje care funcționează în virtutea unei forme de „extremism” religios), ci din disponibilitatea de a descoperi cum se poate scrie și, evident, recepta, o poveste de acest gen. În plus, oricât de departe de mine, tema cărții a rezonat cu perioada în care am citit-o (Săptămâna mare) și m-a ajutat să fac pace cu câteva din dilemele pe care le adunasem de ceva ani referitoare la trăirea acestei săptămâni în planul vieții cotidiene.

Încă de la început, Kazantzakis stabilește cheia de lectură a textului. El, care scrisese și o biografie a Sfântului Francisc, nu își propune să prezinte adevăr istoric, ci să demonstreze modul în care se poate ajunge, prin poveste, la legendă.

„Arta are acest drept; nu numai dreptul, ci și datoria: să reducă totul la esență. Se hrănește din poveste, o asimilează încet, subtil și o transformă în legendă.”

Textul pe care îl parcurge cititorul este, declarat și dovedit, scris de un credincios, povestea pe care acesta o spune fiind, conform spuselor autorului, „mai adevărată decât adevărul”. Simplu și direct sunt astfel tranșate, orice dubii ulterioare ale celui care și-ar putea permite, citind, să chestioneze credibilitatea personajelor și a faptelor lor.

Indiferent unde mă situez pe o scală imaginară care măsoară intensitatea credinței, Kazantzakis poziționează cartea dincolo de îndoială. Poți alege să nu crezi, dar, în ordine creativă, mesajul este unul real și absolut autentic. Rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă ce face mai departe, după ce l-a interiorizat.

IMG_4009„Fiindcă pentru mine Sfântul Francisc este modelul omului devotat, care printr-o neîntreruptă și aprigă luptă, izbutește să împlinească cea mai înaltă datorie a noastră, mai înaltă decât morala, și decât adevărul, și decât frumusețea: să trans-substanțiem materia pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu și s-o facem duh.”

Pentru că de prea multe ori, citind despre strădaniile Sfântului Francisc pe drumul asumat al unei Imitatio Christi autentice, am avut sentimentul că citesc una din poveștile atent documentate de Oliver Sacks în cărțile sale despre derapaje neurologice, mi-a fost clar că, în ceea ce mă privește, trebuie să caut valoarea cărții în altă parte, nu în fervoarea extazului religios pe care o transmite, de altfel, magistral.

Renunțând la această „citire”, am sentimentul că am putut să mă bucur cu adevărat de Sărăcuțul lui Dumnezeu. Abia așa am simțit poezia fascinantă a textului:

„Iar acum șed, privesc prin ferestruica chiliei mele norii primăvăratici și jos, în curtea mănăstirii, a coborât cerul, plouă mărunt și miroase pământul; lămâii în grădini au înflorit, undeva departe cântă un cuc, râd toate frunzele, Dumnezeu s-a făcut ploaie și plouă în lume. Ce încântare, Doamne, ce fericire! Cum se potrivesc și se fac una cu pământul, ploaia și mirosul de băligar și de lămâi cu inima omului! Într-adevăr, pământ e omul, de aceea se și bucură atât de mult, ca pământul, de liniștita ploicică mângâietoare primăvara.”

Doar după ce am renunțat la efortul de a înțelege rostul poveștii, am descoperit sensuri (dincolo de credință) cu care îmi pot însenina multe zile de acum înainte:

„În seara aceea am înțeles pentru prima dată că toate sunt una și că în spatele fie și celei mai neînsemnate lucrări de peste zi se află soarta omului. Iar Francisc era și el adânc răscolit, simțea și el că nu există lucrare mică și mare, că fie și o pietricică de potrivești într-un zid gata să se surpe e ca și cum întărești lumea să nu cadă; e ca și cum îți întărești sufletul să nu cadă.”

Ca cititor, doar dacă reușești să renunți la privirea exterioară, care măsoară și judecă, te bucuri cel mai mult de scriitura lui Kazantzakis. Atunci când înțelegi că, de fapt, naratorul (în persoana lui Leo) este un alter-ego al tău, recunoști în vocea care spune povestea sfântului ce vorbea limba păsărilor toate dubiile și slăbiciunile, spaimele și bucuriile, speranțele și disperarea cu care ne trecem zilele și, evident, viețile.

„Iartă-mă, frate Francisc, n-am reușit încă să-mi birui trupul. Mi-e foame, sunt obosit, mi-e frig. Oriunde mergi tu merg și eu, dar mintea mea câteodată nu te urmează, e obraznică și se împotrivește. Stau în fața raiului, dar poarta nu se deschide.”

Din această perspectivă, Sărăcuțul lui Dumnezeu îmi pare o magistrală demonstrație a modului în care facem alegerile în viață sau ne lăsăm aleși, a luptelor pe care le ducem (în primul rând cu noi și mai apoi cu ceilalți) pentru a descoperi sensul sau a ajunge acolo unde credem că ne este menit să ajungem. Chiar dacă nu „cumpărăm” decodarea religioasă a efortului nostru, textul oferă suficiente căi prin care ne putem găsi propriile răspunsuri la întrebări vechi de când lumea:

” Se făcea că intrasem în rai; cel flămând, desigur, visează pâini rotunde; intrasem în rai și a venit un înger cu o tavă întocmai ca aceasta, cu pâine de orz, cu măsline și cu o ceapă; și cu o bărdăcuță cu vin. „Vii de departe, îmi spuse, ți-o fi foame. Șezi să mănânci, să bei înainte de-a te înfățișa lui Dumnezeu.” Și m-am întins în iarba raiului și am început să mănânc. Fiecare îmbucătură într-o clipită cobora în mine și se făcea suflet, pâine, vin, măsline, ceapă, toate suflet. Ca și acum.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s