Citite

Cele 17 foloase ale lui aprilie

În aprilie am fost mai echilibrată în lectură. Față de celelalte luni în care aglomeram multe cărți spre final, în aprilie am citit constant, fără să mă viziteze senzația de „burnout” pe care o am atunci când încerc să acopăr într-un timp prea scurt listele de lectură pe care mi le propun.

17 cărți în aprilie, dar cu o concluzie ușor amară: au fost puține cele care au depășit 3 stele și doar 2 au ajuns la 5. Iată-le mai jos în ordinea aproximativă în care le-am citit sau recitit:

1. Albastrul din miez de noapte de Simone van der Vlugt (Polirom, 2019) (2 stele, cu îngăduință)

M-a atras pentru că îmi doream o lectură nu neapărat elaborată, dar care să mă lase cu senzația de bucurie, cu entuziasmul de a fi descoperit ceva nou. Comparată cu Fata cu cercel de perlă, cartea a fost o dezamăgire pentru mine. E, mai degrabă, o lectură pentru anii adolescenței, cu personaje abia schițate, multe locuri comune și prea puține informații istorice (Olanda secolului XVII, porțelanul de Delft etc.).

2. The Cut Out Girl de Bart Van Es (Penguin Books, 2018) (4 stele)

Cumpărată de la Nautilus pentru că mă interesează subiectul (Olanda, Al Doilea Război Mondial, prigoana evreilor, supraviețuirea), cartea mi-a atras atenția și pentru că a primit premiul Costa Book of the Year 2018. Nu e ficțiune și asta o face cu atât mai puternică.

Without families you don’t get stories.” Așa începe o încercare foarte reușită de a recupera povești despre care nu se scrie niciodată suficient. Autorul pornește de la istoria propriei sale familii care a adăpostit-o pe Lien, eroina cărții. Provenită dintr-o familie de evrei, ea a fost salvată de la moarte sigură cu ajutorul unei rețele de rezistență din timpul războiului. Intriga polițistă a cărții ține treaz interesul cititorului până la final, iar dincolo de tragismul poveștii (evreii care se despărțeau de copiii lor credeau că o fac doar pentru o scurtă perioadă de timp, o idee invalidată de cursul istoriei), drama lui Lien (și implicit a celorlalți copii de evrei care au supraviețuit războiului) este adâncită nu doar de despărțirea definitivă de familie și prin asta de copilărie de la o vârstă foarte fragedă, ci și de caracterul profund viciat al unora dintre „salvatori”.

„Of the 18,000 Jews in The Hague in 1940, 2,000 survived. Of the 400 old Portuguese Jews, so deeply embedded in the fabric of the state and the city, just eight returned. The entire Jewish orphanage, which stands across the road from me, was liquidated without survivors on 13 March 1943.”

3. Sfârșitul bibliotecii mele de Alberto Manguel (Nemira, 2019) (5 stele)

Manguel scrie despre literatură, cărți, idei care au marcat umanitatea și supraviețuirea prin cuvântul scris cu o pasiune inegalabilă. Cartea e citabilă aproape în întregime, digresiunile de la subiectul central (al bibliotecii concrete, dar și al proiecțiilor ei abstracte) fiind tot atâtea invitații de regândire a actului lecturii, de definire a sinelui prin intermediul Cărților și atemporalității lor.

Citiți-l pe Manguel, atât vă zic:

„În vreme ce noi eram conștienți că suntem doar paznicii grădinii și ai casei, cărțile simțeam că sunt ale mele, făceau parte din ceea ce eram. Vorbim despre anumiți oameni care șovăie să dea o mână de ajutor sau să-ți acorde atenția lor; eu rareori dau o carte. Când vreau ca cineva să citească o carte, cumpăr un exemplar și i-l fac cadou. Cred că a împrumuta o carte este un îndemn la furt.”

4. Fiecare moare singur de Hans Fallada (Art, 2018) (3.5 stele)

E genul de carte despre care dacă spui că nu îi vezi valoarea literară riști să fii considerat nebun sau, în cel mai bun caz, ignorant. Îmi asum chestia asta. 🙂

Tot despre rezistență, despre război, despre istoriile mici insuficient cunoscute, despre persistența spiritului și forme de curaj articulat în cele mai inventive moduri, Fiecare moare singur (sau Singur în Berlin, titlul ediției de la Polirom) este o carte-mărturie foarte necesară pentru memoria colectivă. În asta, mai degrabă decât în arta scriiturii pe care am simțit-o insuficient lucrată, îi trebuie căutată valoarea.

5. Spulberatic de Anca Vieru (Polirom, 2018) (3 stele)

Citesc literatură română (1 – 2 cărți pe lună) și nu îmi pare rău. 🙂 Din discuțiile cu prietenele pasionate de lectură, cartea asta a ieși onorabil, aș spune eu. Ideea de bază e interesantă și are mult potențial, sunt fragmente de o frumusețe poetică pe care un cititor pasionat nu are cum să o rateze, dar îi lipsește coeziunea și personajele nu sunt credibile.

Am avut senzația că citesc povestiri puse cap la cap și că liniile de demarcație dintre ele sunt adesea vizibile.IMG_3042

6. Marele marinar de Catherine Poulain (Polirom, 2016) (3 stele)

De pe raftul cu cărți apărute mai demult și pe care vreau să le citesc, Marele marinar mi-a dat mari speranțe la început, dar nu le-a susținut până la final. O carte despre căutarea sensului, despre identitate feminină într-o lume a bărbaților (pescuit în Alaska), despre durere (fizică și psihică) și despre iubire.

Scriitura e picturală, găsești proiecții foarte reușite ale stărilor personajului în peisaj, jocuri subtile al sensurilor cuvintelor, dar cam atât. Nu pleci din ea cu certitudinea că ai înțeles, ci doar că ai co-viețuit o vreme cu Lili și alegerile pe care trebuie să le facă. Și asta, dacă e să recunosc, nu e neapărat rău.

7. Băiatul pierdut de M.J. Arlidge (Trei, 2019) (2.5 stele)

Thriller. Sado-maso. Cruzime în forme pe care poate nu le-ai vizualizat până acum (și nu sunt convinsă că vreau să mi le aduc aminte). Intrigă șubredă.

Arlidge strică, în opinia mea, personajul pe care îl construise interesant în Ghici cine moare primul. Femeia-detectiv care se luptă cu infracțiunea în stradă și în sinele tulburat, exemplu de etică profesională, face gafe după gafe și cade în capcana unui ucigaș care apare, frustrant de atfel, abia pe la pagina 300.

8. Excitat de Randi Hutter Epstein (Publica, 2019) (4.5 stele)

Încă o carte fascinantă din seria Co-lecția de știință de la Publica. Se citește ca un roman cu intrigă bine pusă la punct și îți rămâne în minte ca un documentar de excepție. E despre hormonii care ne guvernează trupul, dar este mai ales despre căutarea de când lumea a remediului pentru boala fatală de care nu scapă nimeni: bătrânețea. Este despre iluzii, despre medicina prin încercare și eroare, despre speranță și disperare tratate cu… hormoni. De citit și adnotat.

9. Americana de Chimamanda Ngozi Adichie (Black Button Books, 2018) (5 stele)

Cartea lunii apilie cu literă mare. Autoarea nigeriană scrie cu forța marilor naratori, are subiect și condei, personaje a căror respirație o simți și alături de care trăiești subjugat chiar și după ce ai închis cartea. Este una din cele mai bune cărți de ficțiune citite anul ăsta, o descoperire de care aveam nevoie în peisajul atâtor lecturi obișnuite.

O carte nu doar despre culoare și nuanțe de negru, despre identitate și despre modul în care iubirea se definește cultural și social, despre rătăciri întotdeauna mai importante pentru înțelegerea sinelui decât drumurile bătătorite. Ifemelu va rămâne, pentru mine, unul dintre cele mai memorabile personaje feminine ale acestui secol.

10. Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu de Iulian Bocai (Polirom, 2018) (3 stele)

Cartea care a câștigat Concursul de debut al Editurii Polirom, ediția 2018 și care m-a făcut să îmi pun întrebarea cum au fost celelate care au intrat în competiție (întrebare pe care nu am simțit deloc nevoia să mi-o pun atunci când am citit Fotograful curții regale de Simona Antonescu, câștigătoare a aceluiași premiu în 2015).

Mizerie, sat românesc post-moromețian care își omoară tot potențialul în violență și băutură. Cartea e fluidă, frazele sunt ale unui scriitor cu talent, dar care, îmi pare mie, nu și-a găsit subiectul care să îl valorizeze.

Sunt ușor sătulă de etalarea promiscuității sexuale ale românilor, de peisajul mizer al realităților locale, de bucla damnării din care nu se vede cale de ieșire, dar mi-au plăcut soluția narativă a finalului la început, tehnica flash-back-ului, verbul tranșant.

11. The Secret Life of Bees de Sue Monk Kid (Tinder Press, 2015) (3 stele)

Cumpărată de la Antic Ex Libris pe vremea când mai găseai la ei cărți la prețuri obscen de mici, cartea e tradusă și la noi în colecția Polirom Junior: Viața secretă a albinelor.

Un bildungsroman cu mesaj, ca o fabulă ușor de descifrat. Merge pentru o lectură în care nu te deranjează previzibilitatea și în care ești dispus să apreciezi luminozitatea mesajului mai degrabă decât simplitatea lui. „Binili învinge” și câteodată chiar cred că avem nevoie să ni se aducă aminte printr-o poveste de genul acesta.

12. Corpul ei și alte desfătări de Carmen Maria Machado (Vellant, Endorfiction, 2018) (3 stele)

Tot de pe raftul care mă așteaptă de ceva vreme. Despre cartea asta cu povestiri pot spune cu mâna pe inimă că mi-a testat niște limite de care uitasem că le am încă de când citeam și comentam experiemente literare în facultate. Ori scriitoarea se străduiește prea tare să fie ALTFEL, ori eu n-am fost în dispoziția necesară pentru a-i aprecia post-post-postmodernismul…

Femeile din carte se folosesc de corpul lor pentru a obține putere, iubesc cu pasiune, dar și cu umbră, par că se lasă descoperite, dar au mereu fațete nerevelate. Sunt mame și iubite, își etalează corpul și suferințele, își leagă misterul cu panglici și par să trăiască într-o lume care seamănă ciudat de mult pe alocuri cu cea din Frumoasele adormite de Stephen King, o lume fără bărbați, dar departe de a fi perfectă.

Nu mi-a vorbit pe o limbă pe care să vreau să o ințeleg, nu m-a atins, nu m-a convins.

13. Sonata Gustav de Rose Tremain (Humanitas, 2019) (3 stele)

Sunt mereu ruptă între dorința de a citi cărțile despre care se vorbește mult la un moment dat și teama că s-ar putea să nu le consider la fel de valoroase cum le descriu tendințele.

O altă carte de 3 stele cu o poveste previzibilă, de care nu m-am desprins cu gândul că ar merita recitită. Vieți obișnuite (ceea ce nu e neapărat rău), iubiri nerostite sau împlinite (prea) târziu, meditații despre trecerea timpului, dialoguri care explică și ușurează efortul de înțelegere. Personaje în tușe de culoare, unele reușite, altele insuficient exploatate.

Lectură plăcută pentru o duminică în care ai nevoie doar de câțiva stropi de filosofie, un fior de patetism, dar nu de provocări care să te scoată din zona de confort.

14. Mitologie nordică de Neil Gaiman (Arthur, 2017) (3 stele)

După 3 ore de Avengers End Game, era firesc să caut în bibliotecă ceva despre mitologii, zei și conflicte simbolice care marchează cultura vestică. Mai citisem în copilărie variante mai puțin digeste ale acestei mitologii, deci cartea lui Neil Gaiman s-a dovedit a fi o reamintire utilă.

Micile revelații ale lecturii au fost legate de tarele de caracter ale zeilor Nordului izbitor de asemănătoare cu cele ale zeilor din panteonul grecesc (mai familar, prin cultură și educație). În rest, viziuni similare ale morții și sensului vieții tratate schematic (așa cum e și firesc pentru povești care au circulat mult timp pe cale orală).

15. Olga de Bernhard Schlink (Polirom, 2019) (3 stele)

Citiți ce am scris mai sus despre Sonata Gustav și ați înțeles deja cum am perceput și cel mai recent roman al lui Schlink.

Pe mine Schlink m-a cucerit cu Cititorul, deși citind Olga mi-am pus problema dacă nu cumva m-am lăsat fermecată pentru că l-am citit la o vârsta la care experiențele literare nu-mi erau la fel de variate ca acum.

Olga e unul dintre oropsiții vieții (ca personajul masculin din O viață de om de Seethaler), a căror existență pare să ne comunice mai multe sensuri abia după moarte. Din nou, o lectură plăcută, egală cu sine, cu surprize pe care cumva le bănuiești și pentru care doar aștepți o confirmare.

16. Dacă strada Beale ar putea vorbi de James Baldwin (Black Button Books, 2019) (4 stele)

Un alt tur de forță marca James Baldwin. Genul de carte pe care te-ai obișnuit să o aștepți de la Black Button Book, lectură care te aruncă fără menajamente în conflicte de rasă și clasă, care nu-ți permite iluzii despre triumful binelui.

Un duș rece care a venit la timp după narațiunile cuminți, de 3 stele.

17. Camera lui Giovanni de James Baldwin (Black Button Books, 2017) (4 stele)

Recitită pentru Clubul de carte Bibliobibuli organizat la Cărturești, poate chiar mai memorabilă la a doua lectură prin forța cuvântului care tulbură, anulează standardele de normalitate definite de societatea ipocrită și scoate la iveală, fără menajamente, natura tulburătoare a iubirii dincolo de gen, locuri comune și idealizări periculoase.

Privind în urmă, îmi potolesc dezamăgirea de a fi citit doar două cărți de 5 stele în aprilie. Totuși, am citit cu folos. Ceea ce vă doresc și vouă!

Un gând despre „Cele 17 foloase ale lui aprilie

  1. Wow, wow, wow, care cărți ai citit într-o singură lună! M-ai convins să caut și eu Americana. Am mai citit Hibiscus Purpuriu și Jumătate de Soare galben, cea din urmă mi-a plăcut foarte mult, tot datorită personajelor feminine foarte bine conturate. Mi-am salvat linkul, revin la listă când rămân fără inspirație. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s