Trăite

Gândurile unui părinte care citește despre cititul de plăcere

Despre cititul de plăcere (când e vorba de copii) se vorbește și se scrie mult și frumos (nu doar în ultima vreme). Pentru mine, cititul a fost întotdeauna mai mult decât un mod de a-mi petrece timpul liber și mi-am dorit ca și copiii mei să descopere cât de importante sunt cărțile în toate etapele vieții lor.

În cele ce urmează voi folosi pluralul pentru că, și în această dimensiune a meseriei de părinte, nu am fost niciodată singură. A fost mereu un efort de echipă.

narrative-794978_960_720Le-am citit de când i-am născut. Conta mai puțin ce anume le citeam atunci când nu puteau să înțeleagă și mai mult să ne audă vocea… citind. Am învățat cu ei cărți întregi de poezii, le-am citit și recitit aceleași povești de sute de ori.

Am traversat momente de disperare atunci când, în clasa I, cel mare nu reușea să alcătuiască cuvintele din litere, momente de extaz când, la 5 ani, cea mică a venit cu cartea „Învăț să citesc” la mine și mi-a spus că vrea să învețe să citească.

Atunci când nu le-am citit lor, am citit în preajma lor. Nu câteodată, nu doar în vacanțe, nu doar în weekend. În fiecare zi, în fiecare seară.

I-am dus în librării dinainte să înțeleagă ce sunt cărțile, am continuat să mergem când răsfoiau doar cărțile cu prințese și tractoare. Mersul la librărie sau la târgurile de carte este acum una din activitățile noastre preferate ca familie.

Am fost întrebată de multe ori: „Cum i-ai convins să citească? Nu i-ai obligat, nu?”. Răspunsul nu este atât de simplu pe cât le-ar plăcea celor care întreabă să creadă. Ca părinți, noi am descoperit că, atunci când vine vorba de copii, rețete nu există și imaginea copilului care petrece ore multe cu cartea în mână este, în vremurile pe care le trăim, mai degrabă o utopie.

Cred că ar fi minunat să îi ajutăm pe copii să descopere plăcerea lecturii și sunt, categoric, modalități în care putem încerca să facem asta. Le putem citi, putem citi împreună cu ei, îi putem duce în librării, discuta despre cărți. Le putem povesti despre cărțile care ne-au bucurat pe noi în copilărie și le putem face sugestii în funcție de vârstă și etapa de dezvoltare în care se află, multe sugestii de cărți pe care, credem noi, merită să le citească.

Mai cred și că realitatea ne poate lovi puternic în față arătându-ne că, deși am bifat tot ce recomandă specialiștii, copiii nu ajung să citească și nu citesc de plăcere. Cel puțin nu la o anumită vârstă sau nu întotdeauna.

N-am fost niciodată părintele relaxat care își lasă copilul doar să-și urmeze instinctele și pornirile de moment. Cred că am o responsabilitate mult prea mare pentru viitorul lor ca să stau pe margine și să accept că nu ar vrea să citească/ nu i-ar interesa cărțile. Mai cred și că, până să descopere ei câtă plăcere (printre altele) le poate aduce cititul, e bine ca acesta să facă parte din zilele lor, așa cum fac parte mâncarea, somnul și joaca.

Cum i-am convins să citească? Printre altele:

  • Am inclus cititul în programul zilnic (al nostru și al lor);
  • Au văzut că în casă se citește în fiecare zi cu consecvență;
  • Au avut întotdeauna de unde să aleagă diferite tipuri de cărți ca să descopere ce le place;
  • Au avut și obligația să citească (pentru școală) cărți care nu i-au distrat sau care nu le-au adus plăcere, dar din care au aflat ceva nou sau au descoperit povești esențiale pentru cultura lor generală;
  • Timpul petrecut în fața ecranelor luminoase a fost întotdeauna controlat (poate nu mereu la fel de eficient pe cât ne-am dori);
  • Au fost lăsați să se plictisească și li s-a oferit de nenumărate ori varianta de a citi pentru a nu se plictisi;
  • De când au învățat să citească, au avut întotdeauna cărți la ei în vacanțe (indiferent unde s-au dus);
  • Au mers cu noi în librării, la târguri de carte și au fost încurajați să-și aleagă singuri cărți;
  • Nu li s-au interzis lecturile care (teoretic) le depășesc nivelul de înțelegere, dar le-am explicat de ce ar fi bine să mai aștepte cu unele din ele;
  • Le-am vorbit despre cărți, personaje, povești;
  • Nu i-am ferit de povești triste;
  • După fiecare carte terminată i-am încurajat să-și aleagă alta;
  • Atunci când a fost posibil, s-au uitat la filme abia după ce au citit cărțile după care s-au scris scenariile;
  • Am discutat cu ei despre motivele pentru care nu le plac anumite cărți și am încercat să descoperim împreună stiluri narative, personaje și povești care îi atrag;
  • Le-am citit fragmente frumoase din cărți, dar și pasaje/dialoguri care ni s-au părut prost scrise, explicându-le de ce le considerăm așa;
  • I-am încurajat să citească despre viețile scriitorilor preferați;
  • I-am ajutat să colecționeze cărțile scriitorilor preferați și să le citească pe toate;
  • I-am provocat și încurajat să aleagă lecturi dificile, peste nivelul de înțelegere al vârstei lor;
  • Am citit în paralel cu ei cărți sau am citit cărți care le-au plăcut mult pentru a putea vorbi despre ele și a înțelege ce anume i-a atras la ele;
  • Le-am povestit despre cărțile care ne-au plăcut (în copilărie, dar și la maturitate), dar și despre cele pe care le-am considerat slabe, explicându-le de ce,
  • I-am încurajat să-și scrie propriile povești;
  • I-am încurajat să-și copieze citate preferate din cărțile care le-au plăcut;
  • Le-am explicat că e ok să nu termini o carte pentru că e posibil ca în altă etapă a vieții să o reiei și să o percepi diferit;
  • Am vorbit cu ei despre cum percep colegii de la școală cărțile și i-am încurajat să nu rămână blocați în ideea că cititul e plictisitor.

Nu toate cele de mai sus au funcționat de fiecare dată și realitatea este că e greu de cuantificat exact care metodă a avut efecte mai bune. Ca și în alte aspecte ale relației dintre părinți și copii, și educarea cititului a fost un joc cu multe încercări și erori. Rămâne în continuare un pariu deschis.

Cititul de plăcere? Da, dar nu numai. Cititul pentru a (te) descoperi, pentru a înțelege, pentru a da sens, pentru a ieși din zona de confort, pentru a evada, pentru a învăța, pentru a trăi mai multe vieți. Aceasta e una din moștenirile cele mai prețioase pe care vreau să le-o las.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s