Citite

Knausgaard îndrăgostit sau viața ca formă de artă

Volumul al doilea din seria Lupta mea de Karl Ove Knausgaard este una din cărțile pe care le-am așteptat cu nerăbdare anul acesta. Un bărbat îndrăgostit s-a dovedit o experiență cel puțin la fel de revelatorie ca Moartea unui tată, motiv pentru care voi continua să îl recomand pe scriitorul norvegian tuturor celor în căutare de literatură care prezintă nemijlocit viața, în rutina ei adesea nedreaptă, dar cu atât mai autentică.

În pofida titlului care evocă un anotimp al luminii și bucuriei, cartea este considerabil mai mult decât relatarea poveștii de dragoste dintre scriitor și actuala sa parteneră de viață. De fapt, atât procesul îndrăgostirii, relația de cuplu cât și provocările creșterii copiilor sunt, pentru Karl Ove Knausgaard, tot atâtea motive pentru a medita asupra sinelui, relației cu lumea din jur, actului scrierii, rolului literaturii și sensului vieții.

„… viața nu este o mărime matematică, nu are nici o teorie, doar practică, și, deși este tentant să explicăm modificarea societății de către o generație prin viziunea ei asupra relației dintre ereditate și mediu, tentația aceasta este literară și constă mai degrabă în plăcerea speculației, adică a preumblării gândului prin cele mai disparate zone ale umanului, decât în plăcerea de a spune adevărul”.

Una din marile calități (unii ar putea-o considera chiar un defect) ale cărților scriitorului norvegian este dezarmanta și șocanta sinceritate. Autorul știe să redea rutina „meseriei” de părinte (participarea la petreceri de copii unde nu își găsește locul, ateliere unde se simte umilit și anulat ca bărbat, schimbarea scutecelor, pregătirea meselor, spălarea rufelor, plimbarea cărucioarelor etc) în paralel cu povestea de dragoste. Trăirea înaltă a unor sentimente de libertate și fericire absolute în prezența femeii iubite este evocată alături de o cutremurătoare descriere a nașterii primului copil și, mai ales, de pasiunea aproape distrugătoare pentru scris și nevoia (adesea toxică) de singurătate.

„… și nu mai puteam decât să scriu… Eram pătruns de un sentiment absolut minunat, un soi de lumină ardea în mine, nu caldă și mistuitoare, ci rece, clară și strălucitoare. Noaptea îmi luam cu mine o cană de cafea și mă așezam să fumez pe banca din afara spitalului, străzile erau liniștite în jur, iar eu aproape că nu puteam să stau locului, atât de mare îmi era bucuria. Totul era posibil, totul avea sens.”

Da, Karl Ove Knausgaard este într-o continuă luptă: cu sine, cu cei din jur, cu nevoia de a fi un om bun (și, ulterior, după nașterea copiilor, de a fi un tată bun), cu dorința acută de a trăi alături de singura femeie pe care și-a dorit-o cu adevărat dar și cu nevoia cronică de a scrie, nevoie care depășește adesea în intensitate orice alt gând sau trăire, cu obligativitatea de a se încadra în paradigma culturală a tatălui implicat și mentalitatea de bărbat de secol al XVIII-lea care, în adâncul sufletului, își dorește copii dar nu e dispus să își consume zilele schimbând scutece și plimbând cărucioare.

„Nu era stânjenitor, nu era jenant să stai acolo. Era umilitor și degradant. Totul era blând, prietenos și bun, toate mișcările erau mărunte, iar eu stăteam gârbovit pe o pernă și mormăiam împreună cu mame și cu copii un cântec ce, toate ca toate, dar era dirijat de o femeie cu care chiar m-aș fi culcat. Însă, stând acolo, eram făcut complet inofensiv, nedemn, impotent, nu mai exista nicio diferență între mine și ea decât că ea era mai frumoasă, și nivelarea aceasta prin care renunțasem la tot ceea ce eram eu, chiar și la dimensiunile corpului meu, și asta de bunăvoie, mă umplea de furie.”

Odată ce ai trecut de cele câteva pagini în care descrie procesul de „cădere” în dragoste și fascinația trăirii în comuniune, nu poți să nu te întrebi, citind lungile descrieri ale certurilor și tensiunilor dintre cei doi parteneri de viață care trebuie să se ocupe de creșterea a trei copii apropiați ca vârstă, unde și cât mai este dragoste în tot ceea ce trăiesc. Dacă ar fi vorba de o operă de ficțiune, ai putea trăi cu senzația că permanenta stare de luptă dintre ei este un truc al autorului, dar Lupta mea este autobiografie în cea mai directă și mai nefiltrată formă a ei, impactul textului fiind, din acest motiv, cu atât mai mare. În el se oglindesc, pe rând și clar, toate ipostazele unui mare scriitor care, înainte de a putea crea, trebuie să fie om și să sufere, să greșească și să iubească, să-și abandoneze identitatea și să își caute în fiecare zi, cu aceeași disperare, drumul către sine.

„Se pot spune multe despre imaginea pe care cineva o are despre sine, dar, în orice caz, ea nu ține de zona rece a rațiunii. Găndurile o pot înțelege probabil, dar nu au puterea de-a o și controla. Imaginea de sine nu ține numai de ceea ce ești, ci și de ceea ce vrei să fii, de ce ai putea să fii, de ce ai fost odată. Pentru ea nu există diferență între real și ipotetic. În ea se contopesc toate vârstele, toate sentimentele, toate pulsiunile. Când mergeam prin oraș cu căruciorul și îmi petreceam zilele având grijă de copilul meu, nu adăugam ceva vieții mele, îmbogățind-o, ca dimpotrivă, ceva din ea dispărea, o parte a sinelui meu, cea legată de bărbăție.”

13177383_1782107578675950_5112626223361934167_nDeși sinceritatea cu care scrie este unul din motivele pentru care m-au atras cărțile sale, în timp ce citeam acest al doilea volum au fost momente în care mi s-a părut că privesc (urât și bârfitor) pe o „gaură a cheii” mărită monstruos. Este atât de multă viață în forma ei brută în cele aproape 700 de pagini ale cărții, încât m-am suprins pe alocuri dorindu-mi să mă depărtez cumva, să nu proiectez sensul pe care mi-l oferă Knausgaard în propria mea viață, să pun o perdea între filmul existenței mele și cel al „poveștii” lui. Textul, însă, nu oferă scăpare. Ceea ce detaliază scriitorul norvegian nu este o dramatizare, este trăire nemijlocită, dezbrăcare de convenții și măști, o formă bine stăpânită de nudism emoțional care, deși are șanse să secătuiască cititorul, dă valoare și profunzime întregului efort creativ.

„Niciodată nu-mi dorisem pe cineva mai mult decât pe ea, și acum o aveam nu numai pe ea, ci și copilul ei. De ce nu mă puteam mulțumi cu asta? De ce nu puteam să pun deoparte scrisul pentru un an și să-i fiu tată Vanjei, cât timp Linda își finaliza studiile? Eu le iubeam, ele mă iubeau. Și-atunci de ce nu înceta tot restul să mă roadă pe dinăuntru?

Trebuia să mă străduiesc și mai mult. Să uit tot ce era în jurul meu și să mă concentrez în timpul zilei numai asupra Vanjei. Să-i ofer Lindei tot ce-i trebuia. Să fiu un om bun. La naiba, să fiu un om bun, îmi era peste putință așa ceva?”

Textul ne face părtași la experiențe tulburător de intime și își asumă astfel riscul unei respingeri totale din partea celor care nu gustă confesiuni de o asemenea intensitate:

„Mă lovise cu supărarea ei așa cum un boxer lovește într-un sac. De parcă aș fi fost un obiect, de parcă n-aș fi avut sentimente, da, de parcă n-aș fi avut viață interioară, de parcă aș fi fost un corp vid ce rătăcea prin viața ei.

Știam că așteaptă un copil, eram absolut sigur, fusesem din clipa în care făcuserăm dragoste. Mă gândisem chiar atunci: acum vom avea un copil.

Și așa era.

Și, dintr-odată, în timp ce stăteam acolo în mijlocul camerei, am simțit cum întreaga mea ființă se deschide. Am rămas complet fără apărare. N-aveam cu ce să mă opun. Am început să plâng. Plânsul acela în care pierdeam complet controlul și totul cădea în grotesc.”

Un bărbat îndrăgostit este genul de carte care zdruncină și obligă la introspecție incomodă. Nu poți să rămâi nepăsător, nu poți să nu găsești paralele cu propria existență, cu spaimele cele mai adânc îngropate în rutina cu care ne (pe)trecem zilele, cu incapacitatea umană de a acționa doar în sensul binelui, de a evita suferința (a noastră și a celor din jur), cu disperarea de a ne ridica la nivelul așteptărilor celor la care ținem și cu obiectivul, mereu ratat, de a trăi doar în lumina unui sens mai înalt.

„La patruzeci de ani, viața pe care o duceai devenea, pentru prima dată, însăși viața, iar această reevaluare elimina toate visurile, desființa orice închipuire că viața adevărată, cea căreia îi erai destinat, lucrurile mari care trebuiau făcute se flau în altă parte. La patruzeci de ani, îți dădeai seama că totul era aici, în mărunțișuri și în cotidian, complet format, și că întotdeauna avea să fie așa dacă nu făceai ceva. Dacă nu mai riscai o ultimă dată.”

Și totuși, la final, cititorul se poate despărți de carte cu bucuria că viața de zi cu zi, oricât de dezarmantă și iluzorie ar fi în toate detaliile ei sordide și rușinoase, este, în sine, o formă de artă pentru revelarea căreia e nevoie de doze periculoase de talent scriitoricesc, curaj și acuitate emoțională, în proporții aproape egale.

„A scrie un roman însemna să-ți stabilești un scop și apoi să te îndrepți către el în somn, așa spusese Lawrence Durrell odată, și, într-adevăr, așa era. Nu aveam acces doar la propriile noastre vieți, ci și la aproape toate celelalte vieți din cercul nostru cultural, nu doar la propriile amintiri, ci și la amintirile întregii și blestematei noastre culturi, fiindcă eu sunt tu, și tu ești toți, venim din același loc și ne îndreptăm în aceeași direcție și pe parcurs auzim același lucru la radio, vedem aceleași lucruri la televizor, citim aceleași chestii în presă, și interiorul nostru e populat cu aceeași faună de fețe și zâmbete ale vedetelor. Chiar dacă tu stai într-o cameră minusculă, într-un oraș minuscul, la sute de kilometri de centrul lumii, și nu întâlnești pe nimeni, iadul celorlalți oameni e și al tău, raiul lor e și al tău, trebuie să spargi balonul care e lumea și să lași tot ce e în ea să se reverse în afară.”

Despre primul volum din seria Lupta mea de Karl Ove Knausgaard, am scris aici.

Anunțuri

2 gânduri despre „Knausgaard îndrăgostit sau viața ca formă de artă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s