Citite

Keynes și trăirea altruistă

Dacă ne gândim la John Maynard Keynes doar ca la economistul ale cărui idei au schimbat radical, la începutul secolului XX, teoria politică și economică modernă, cădem în capcana facilă a simplificărilor. Nu pentru că teoriile sale nu ar fi fost suficient de revoluționare pentru a justifica poziționarea sa în panoplia marilor gânditori ai umanității, ci pentru că John Maynard Keynes a fost cu mult mai mult decât un economist genial.

Cartea lui Richard Davenport-Hines, Omul universal – Cele șapte vieți ale lui John Maynard Keynes, apărută la Editura Publica, face dovada unei abordări ieșite din comun prin comparație cu structura biografiilor tradiționale. Cu ajutorul acestei structuri particulare, istoricul îi face cu adevărat dreptate „intelectualului care a influențat cel mai mult viața publică britanică din secolul XX.” Astfel, chiar dacă nu ești în mod normal pasionat de teorii economice, contexte politice, crize financiare și instrumente de redresare, nu ai cum să nu te lași cucerit de cel pe care Isaiah Berlin „îl considera ca fiind cel mai inteligent om pe care îl cunoscuse vreodată”.

Cheia de lectură a cărții este descifrată de autor încă de la început. Biografia nu se dorește a fi o „cronologie narativă”, căutând mai degrabă, prin structură, tonalitate și sublinieri (evidente sau subtile) să surprindă inepuizabila esență a unei personalități care, în pofida contestatarilor, rămâne definitorie pentru istoria omenirii.

Încă dinainte de a intra în substanța efectivă a cărții, îl descoperim pe Keynes ca fiind „un tip ale cărui curiozitate înflăcărată, cunoaștere, imaginație și activitate au fost direcționate către aproape orice aspect al umanității”. Așa se face că, descoperindu-i multitudinea de fațete ale personalității și inteligenței, comparația cu idealul de om renascentist (la care m-a dus gândul) este nu doar la îndemână ,ci și firească, autorul sintetizând magistral momentele cheie care au marcat „drumul” lui Keynes către statutul de „om universal”.

În carte, Keynes este pe rând (și, totuși, în același timp) Altruistul, Copilul uluitor, Demnitarul, Figura publică, Amantul, Connaisseurul și Reprezentantul oficial. Măsura universalității keynesiene este dată de jocul subtil și surprinzător al tuturor acestor fațete, de claritatea gândirii și impactul acțiunilor sale asupra celor cu care interacționează, mari sau mici în ordine socială sau istorică, în toate aspectele vieții sale.

Forța cu care convinge auditoriul atunci când este chemat să vorbească își are rădăcinile într-o copilărie petrecută în școlile de elită ale Angliei, dar poate fi regăsită în egală măsură în deciziile tranșante pe care le ia ca persoană publică, în disponibilitățile sexuale adesea excentrice sau în lipsa totală de lăcomie de care a dat dovadă toată viața (deși obsedat de bani, „își dorea să-și împartă darurile și să răspândească abundența”).

Copilul bălbăit care la șase ani era preocupat de modul în care funcționează creierul și-a uimit dascălii de la Eton College prin agilitatea cognitivă, a refuzat mai apoi să rămână blocat în matematică și s-a instruit în subiecte precum literatura și limbile clasice, estetica și filosofia, învățând „la școală și la facultate să facă diferența dintre ceea ce este înșelător, prost și inutil în idei, distracții, obiecte și oameni, iar toate acestea s-au făcut într-o manieră bună, inteligentă și constructivă.”

Ca demnitar, la 31 de ani, a avut o intervenție decisivă în „cea mai gravă criză financiară care a lovit vreodată Londra, mai rea decât cele din 1866 sau decât cea din 2007 – 2008”. Modul cum a gestionat, printre altele, din poziția de consultant pentru guvern, problemele sistemului bancar la momentul acela, l-a făcut să pară „puțin inuman, dar foarte amabil, așa cum sunt cei inumani” (o spunea Virginia Woolf în casa căreia cina adesea în acea perioadă).

Aceeași forță a personalității keynesiene despre care vorbeam mai devreme răzbate în cărțile sale, Consecințele economice ale păcii aducându-i admiratori și contestatari pe măsura ideilor sale revoluționare, acuzații de filo-german și chiar de nebun. Viziunea sa era însă cu mult mai cuprinzătoare decât interesele punctuale ale învingătorilor, depășind cu curaj și consecvență „noțiunile înguste ale suveranității naționale” și „văzând Europa ca un întreg”.

Ca figură publică, calitatea admirabilă a lui Keynes asupra căreia autorul insistă în nenumărate moduri este fascinanta sa forță de convingere. A fost, pe rând, profesor de economie la Cambridge, conferențiar în fața colegilor din cercetare și economiștilor cu mai multă experiență decât el, editor al celui mai important jurnal britanic pentru disciplina sa, președinte la companii care publicau „cea mai liberală revistă săptămânală, în anii 1920”.

Aplecat spre economie inițial ca un corelar al preocupărilor sale filosofice, abordarea sa a fost întotdeauna în sensul îmbunătățirii mecanismului de funcționare al societății și nicidecum de distrugere a sa, încă o dovadă grăitoare a spiritului său renascentist, axat pe construire și pe convingerea că „ideile bune se vor dovedi în cele din urmă a fi mai puternice decât interesele particulare.”

Cel pentru care „economia era o problemă de timp și de temperament”, nu a pregetat să îi considere pe politicieni inumani de proști, acuzând lipsa acestora de „autenticitate emoțională” și explicând modul în care comportamentul lor omoară din fașă orice face omenirea „originală și interesantă”.

Revelatorie pentru esența umanității sale îmi pare modul în care Keynes descrie economia (prin subordonare la filosofie și știință pură). De fapt, fragmentul din eseul biografic scris după moartea lui Marshall (unul din economiștii la școală cărora se formase) se apropie amețitor de mult de un manifest personal pe cât de ambițios, pe atât de clar și fascinant de precis:

IMG_3647„Maestrul economist trebuie să aibă o combinație rară de daruri. Trebuie să atingă standardele înalte în mai multe direcții diferite și trebuie să combine talente care nu se găsesc simultan prea des. Trebuie să fie matematician, istoric, om de stat, filozof – într-o anumită măsură. Trebuie să înțeleagă simbolurile și să vorbească în cuvinte. Trebuie să se gândească la termeni specifici în sens general și să atingă și abstractul și concretul în același fir al gândirii. Trebuie să studieze prezentul în lumina trecutului pentru beneficiul viitorului. Nimic din natura omului sau a instituțiilor sale nu trebuie să rămână complet în exteriorul considerațiilor sale. Trebuie să își stabilească scopuri și să fie dezinteresat în același timp; la fel de detașat și de incoruptibil ca un artist și, totuși, uneori, cu picioarele pe pământ, ca un politician.”

Fațetele intime ale personalității keynesiene transpar din carte cel puțin la fel de fascinante, pe alocuri contradictorii dar contaminate de farmecul la fel de irezistibil al marelui gânditor, indiferent că trebuie să vorbească din postura de economist sau din cea de amant.

Într-o perioadă în care homosexualitatea era considerată o crimă, identitatea intimă a lui Keynes a fost marcată la început de promiscuitate și relații pasagere. În acest context, este critic răgazul pe care Davenport și-l ia pentru a explica modul în care Keynes își considera istoricul sexual important, pentru a menționa scrisorile păstrate de acesta „departe de privirile indiscrete”, dialoguri care înregistrează o „autenticitate mai vie decât pentru majoritatea figurilor istorice, inițierile, experimentele, riscurile, excesele, încrederea și, în cele din urmă, stabilitatea istoriei sale sexuale”.

Fascinația renascentistă a lui Keynes pentru găsirea răspunsului potrivit la întrebarea „cum ar trebui să trăiască omenirea cel mai bine” l-a poziționat, firesc, în centrul unul grup cultural renumit la momentul maturității sale, Bloomsbury Set. Virginia Woolf, Adrian Stephen, Vanessa Bell, Morgan Foster, Molly McCarthy, Leonard Woolf, Lytton Strachey, Desmond MacCarthy și Saxon Sydney-Turner erau cei alături de care își petrecea puținul timp liber și rarele vacanțe, marcându-și astfel detașarea de anumite dimensiuni limitative ale spiritului edwardian în care fusese crescut și acționând în virtutea ideii că „problemele oamenilor, publice și personale, ar trebui ghidate de rațiune”.

Și totuși, ca în orice altă dimensiune a vieții sale, Keynes nu se mulțumește nici de această dată cu acceptarea necondiționată a ideilor grupului Bloomsbury. Spre deosebire de ei, își păstrează optimismul constituțional (pe care nici educația pesimistă a tatălui său nu i l-a putut submina), având încredere în capacitatea umanității de a se inspira din trecut și de a se remodela pentru a-și recupera viitorul. Fascinat de Viena, pe care o consideră „orașul perfect”, Keynes a gândit o posibilă reorganizare arhitectonică a Londrei pe modelul capitalei habsburgice și a demonstrat, cu o logică greu de combătut, viabilitatea unui astfel de proiect din punct de vedere economic și social.

Obișnuit să facă întotdeauna mai mult și altfel decât ceilalți în orice zonă de interes, Keynes nu s-a mulțumit să colecționeze tablouri ale unor pictori celebri, ci și-a pus problema cum să îi ajute mai bine pe artiști. Din acest impuls a pus bazele, la Londra, Asociației Artiștilor, deschizând o galerie și organizând expoziții cu opere moderne pentru a-i ajuta pe pictori să devină mai vizibili și, ca atare, să trăiască mai bine de pe urma efortului lor creativ.

Ultimul capitol al cărții detaliază implicarea lui Keynes în crearea Fondului Monetar Internațional și aduce în prim plan modul în care celebritatea l-a transformat pe Keynes de-a lungul anilor. Autorul nu se dezminte nici pe ultima sută de metri, păstrând o structură complexă a frazelor, cu detalii multiple, documentate, care obligă la citire atentă și recitire. Cartea despre omul universal Keynes nu este defel facilă și are marea calitate de a contura una din figurile exemplare ale istoriei secolului XX fără a cădea în patetism.

Deși va rămâne de referință pentru înțelegerea gândirii economice keynesiene, biografia scrisă de Davenport-Hines își păstrează valoarea dincolo de bagajul teoretic inerent vieții unui economist exemplar. Ea rămâne o demonstrație minuțioasă a modului în care trebuie trăit sensul: cu altruism și curaj. Abia când înțelegi umanitatea profundă și inalterabilă a lui Keynes, prin „lentilele” celor șapte vieți descrise în carte, poți începe să deslușești influența sa asupra istoriei generale și, implicit, asupra istoriilor personale ale fiecăruia dintre noi.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s