Citite

Frida și curajul de a trăi

„Să ai curaj să trăiești, că, de murit, oricine poate muri” sunt, probabil, cuvintele care rezumă perfect viața inegalabilei Frida Kahlo, cea pe care (cu la fel de mult curaj scriitoricesc, de data aceasta) o descrie F.G. Hagenbeck în Cartea secretă a Fridei Kahlo, apărută la Nemira în Colecția Babel.

Citind cartea, am avut sentimentul că autorul și-a propus, mai mult decăt să redea povestea tulburătoare a uneia din artistele de referință ale secolului 20, să îi contureze personalitatea cu toate contrastele ei, să ne-o arate ca într-o oglindă, într-un stil pe cât de apropiat posibil de cel în care Frida și-a pictat autoportretele.

În acest efort, viața este amestecată cu file din Cartea Planetei de Mentă, acel carnețel negru despre care se spune că ar fi dispărut la inaugurarea muzeului Casei Albastre (expoziția dedicată Fridei Kahlo și lui Diego Rivera în casa lor devenită muzeu). Fragmentele transcrise cu litere cursive din carnețel redau rețete specifice bucătăriei mexicane și instantanee de gânduri ale unui spirit chinuit, în perpetuă luptă cu durerea (fizică dar și spirituală).

Frida Kahlo își notează gânduri și felurile de mâncare pe care le gătește pentru și câteodată împreună cu cei pe care îi întâlnește/iubește (Diego, Nașa ei – Moartea, Troțki, Georgia O’Keefe etc) . Deși inițial refuzase să învețe această „artă” ca parte din educația pe care a primit-o, cu timpul, gătitul devine un alt refugiu (pe lângă desen și pictură) pentru cea care, asemenea lui Faust, face pactul suprem cu Moartea și se (re)inventează în permanență pentru a scăpa de suferință.

IMG_3444Structura circulară a narațiunii (începutul anunță, de fapt, sfârșitul) este mai mult decât un manierism, ea reușind să scoată imaginea Fridei Kahlo din tiparele timpului și să ne-o ofere nouă, cititorilor, în dimensiunea ei eternă. Pactul cu Moartea („Nașa ei”, după spusele Fridei) are o finalitate în carte, ca și în viața reală, de altfel. Frida, însă, așa cum este ea „desenată” de autor, „ființă unică și specială”, o atee din convingere care dialoghează cu spiritele, se întâlnește aievea cu mesagerul de „dincolo” și care aranjează altare bogate pentru Ziua Morților, rămâne impregnată în memoria cititorului ca un amestec primitiv, pe alocuri stângaci, dar senzual de culori în tușe neașteptate și cu atât mai fascinante.

Cartea aproape „miroase” a turte de mălai, checuri de portocală, sânge, scorțișoară, migdale, ardei iuți, pâinea mortului, sex, supă de pui, plăcintă cu mere, mole etc. Impulsul de a recrea în bucătăria proprie felurile de măncare din carnețel este aproape la fel de puternic cu nevoia de a-i privi, iar și iar, tablourile și mai cu seamă autopotretele.

Abia citind Cartea secretă a Fridei Kahlo am înțeles obsesia pictoriței pentru propriul chip, nevoia de a-și dărui imaginea Morții și a-i fi astfel permisă viața, chiar dacă ea presupune durere și suferință aproape permanente.

În carte, obsesia autoportretului este redată subtil de autor prin modul în care Frida este reflectată sau descrisă prin și în ochii celor cu care se întâlnește. Ceilalți, de la Diego Rivera la Troțki, de la Georgia O’Keefe la Andre Breton sau Hemingway sunt, mai devreme sau mai târziu, oglinzi în care Frida se poate vedea mai clar decât prin proprii săi ochi:

„Femeia care se schimbă în fiecare anotimp, care luptă să aibă un copil pentru a învinge moartea…”

„ceva de vrăjitoare care farmecă și năucește…”

„femeia care se schimbă. Cea care pășește alături de moarte.”

„Frumoasă floare mexicană”

„bombă înfășurată în ambalaj de cadou”

Una din marile reușite ale cărții îmi pare abilitatea autorului de a scrie așa cum picta Frida, utilizând culori puternice, contraste acute și redând senzația de dedublare pe care pe care ne-o transmit tablourile ei.

„Frida era cu adevărat femeia tehuană sau pur și simplu o copilă care se juca și voia să fie altcineva?” este întrebarea al cărei răspuns rămâne parte din marele mister care o înconjoară pentru că, deși „își dramatizase la maximum propria personalitate. Devenise o operă de artă și nu știa dacă-și mai dorea să fie așa ceva. Se inventa pentru a se etala.”

Citind cartea, descoperim încă o cheie de descifrare a artei sale care, deși inițial poate să pară o formă de evadare din cotidianul durerii, se dovedește a fi mai reală decât viața însăși:

” Eu nu pictez nici vise, nici coșmaruri. Îmi pictez propria realitate.”

Da, Frida pictează și se pictează pentru a uita de presiuni, de durerea provocată de trădările lui Diego, de avorturile prin care trece, de cumplita suferință fizică (piciorul bolnav de poliomelită, amputarea degetelor, coloana ruptă în 3 locuri în timpul accidentului de tramvai din tinerețe etc) dar „în tablou nu existau minciuni. Frida suferea din toate mădularele.”

Deși primită cu brațele deschise de suprarealiști, Frida nu-și găsește locul printre ei, „Lumea Veche” (Parisul) o respinge, de fapt, prin intelectualismul dus la extrem, în directă antiteză cu esența ei primitivă și „trăsăturile sale de penel ca lovituri de cuțit prin aer, ca și cum ar fi înjunghiat pânza.”

În lumea mexicană unde se simte acasă, Frida își cheamă Moartea și îi așteaptă mesagerul cu naturalețea cu care și-a negociat, atunci când „a murit prima oară”, viața. Pendularea între aici și „dincolo” este unul din exercițiile cu care s-a obișnuit deja. „Sper să decurgă bine ceremonia și de data asta sper să nu mă mai întorc” sunt cuvintele cu care își încheie jurnalul și pe care le-am putea lăsa să ne coboare într-o tristețe sfășietoare dacă nu ne-ar aminti faptul că, pentru „necredincioasa” Frida, ceremonia trecerii înseamnă doar izbăvirea de durere, în vreme ce abia atunci arta o poate revendica pentru eternitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s