Citite

Murakami in my heart

Există o diferență culturală atât de mare între scriitorii asiatici și cei europeni sau americani, încât am început cu reținere, acum mulți ani (mai precis în 2004), să citesc La sud de graniță, la vest de soare.

Teama s-a risipit cât ai zice… Murakami. S-a risipit nu pentru că reușea pe alocuri să fie mai european decât Kazuo Ishiguro :-), ci pentru că nu semăna cu nimic din ceea ce mai citisem până la momentul respectiv.

Murakami vorbește despre viața de zi cu zi cu o ușurință demnă de invidiat. Personajele sale dorm, citesc, se plimbă, fac dragoste, fac cumpărături, ucid, se ascund, suferă, greșesc, își fac de mâncare, cresc pisici (scriitorul este cunoscut pentru această pasiune) și ascultă multă, multă muzică bună (de la jazz, la clasic, trecând prin rock și nu numai).

Autorul are extraordinara capacitate de a insera în acest film aparent banal al existenței cotidiene frânturi de fantastic. Ele nu erup cu forță, ci sunt pur și simplu o parte din viața personajelor care, la rândul lor, se raportează la ele ca la ceva firesc, absolut natural.

Citeam la un moment dat într-un articol din presa internațională că, în pofida faptului că Murakami este unul dintre cei mai talentați scriitori japonezi actuali, cărțile lui sunt un amestec straniu de pasaje geniale și pagini de o obositoare plictiseală.

IMG_3129Eu, personal, nu am simțit plictiseala dar pot înțelege cum succesiunea aproape identică de imagini din viața unui personaj (nu întotdeauna principal) poate să creeze iritație în mintea cititorului care așteaptă să se întâmple… acel ceva pentru care a fost scrisă cartea.

Chiar și în cărțile în care acel „ceva” care se întâmplă este mult mai evident (1Q84, de exemplu), Murakami nu renunță la scriitura egală, aproape simetrică, în care dramele (doar) par pus pe același loc cu lipsa alimentului preferat din frigiderul naratorului.

Senzația mea este că Murakami scrie așa cum aleargă (cu constanță și consecvență) și, într-un fel foarte interesant, modul în care se raportează la scris (și la alergat, de altfel) seamănă cu ețeta pentru creativitate recomandată de Elizabeth Gilbert în Lecții de magie: se așează în fiecare zi la masa de scris, urmând un program strict stabilit  și de la care nu se abate decât atunci când trebuie să participe la evenimentele cauzate de publicarea unei cărți.

Scriitorul japonez aleargă în fiecare zi 10 km și scrie… pentru că poate și, mai ales, simte că asta trebuie să facă. Nu trebuie să înțelegem de aici că îi este ușor, ci doar că este dispus să facă ceea ce trebuie:

„Din fericire, spre deosebire de talent, aceste abilități (puterea de concentrare și rezistența) se pot dobândi ulterior și se pot perfecționa prin exercițiu. Dacă te așezi zi de zi la birou și exersezi cum să-ți focalizezi atenția într-un singur punct, dobândești în mod natural putere de concentrare și rezistență”.

În Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă (What I Talk About When I Talk About Running), Murakami este cuceritor prin aceeași simplitate și sinceritate care l-au făcut să mi se întipărească în memoria afectivă atunci când i-am citit operele de ficțiune.

„Despre mine aș putea să vă spun că majoritatea lucrurilor pe care le știu despre scris le-am învățat alergând în fiecare dimineață. În mod firesc, fizic, practic. Cât să mă forțez? Câtă odihnă e normală și câtă e prea multă? Unde se termină consecvența rezonabilă și de unde începe îngustimea în gândire? Câtă atenție să acord peisajului exterior și cât să mă concentrez asupra interiorului? Cât să mă încred în abilitățile mele și cât să mă îndoiesc de mine? Ceva îmi spune că, dacă nu m-aș fi apucat de alergat atunci când am început să scriu, cărțile mele ar fi arătat cu totul altfel.”

În pofida celebrității, Murakami pare să-și fi păstrat o doză sănătoasă de bun simț. E posibil ca tocmai acest echilibru perfect între sine și exterior să-l facă memorabil și… citabil.

„În orice caz, mă bucur că m-am ținut până acum de alergat. De ce? Pentru că ceea ce scriu eu acum îmi place și mie. Pentru că de-abia aștept să văd cum va arăta următoarea mea carte. Consider ca pe una din realizările mele faptul că pot să simt așa ceva deși sunt un om imperfect, un scriitor limitat care duce o viață banală și plină de contradicții. Poate că exagerez un pic, dar l-aș numi chiar un miracol. Iar dacă alergarea zilnică mă ajută în vreun fel în acest sens, atunci îi sunt extrem de recunoscător.”

***

Top 3 Murakami pentru mine:

  1. Kafka pe malul mării
  2. Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă
  3. La sud de graniță, la vest de soare
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s