Citite

Magicianul Vonnegut și dezvrăjirea umanității cu un hocus-pocus

Nu citiți Vonnegut dacă aveți o slăbiciune pentru „visul american”. Dacă tocmai ați văzut Marțianul sau Podul spionilor, Vonnegut o să vi se pară un cârcotaș enervant, genul de migrenist care i-ar căuta nod în papură și propriei sale bunici când ar încerca să-i spună o poveste despre cum Binele învinge și Umanitatea reușește să se salveze în pofida dezastrelor pe care singură le-a provocat.

Sau…

Citiți Vonnegut dacă aveți curajul (aș fi vrut să folosesc traducerea cuvântului „guts” :-)) să descoperiți cât de putred este, de fapt, „mărul”. Citiți Vonnegut dacă apreciați un sarcasm de calitate și aveți disponibilitatea de a gusta ironie (câteodată chiar și auto-ironie) în doze mari.

Citiți Vonnegut pentru că:

„E extrem de periculos să-i lași pe oameni să citească despre mari succese, pentru că, din experiența mea, chiar și pentru albii din clasa de mijloc sau din clasa de sus, norma este eșecul. E cu atât mai nedrept față de cei tineri să fie lăsați total nepregătiți pentru porcăriile monstruoase care îi așteaptă…” (sublinierea îmi aparține)

Încercați cărțile care l-au făcut celebru: Abatorul cinci sau Leagănul pisicii, dar nu ratați Hocus-Pocus sau cartea de memorii: A Man Without a Country.

Nu căutați cu orice preț un fir narativ, o poveste. Acceptați convenția, stilul telegrafic, educat în spirit jurnalistic, concret și la obiect. De exemplu, Hocus-Pocus este scrisă pe bucăți de hârtie găsite la întâmplare, de dimensiuni mai mari sau mai mici care dau senzația de ruptură a textului, de descompunere accelerată. La o adică, tocmai datorită acestei structuri, cartea poate fi citită aleatoriu, sărind de la o pagină la alta fără a respecta tradiționala cronologie, impactul fiind cu atât mai mare. Nu vă temeți că veți pierde șirul acțiunii. Ea este mult prea puțin relevantă în economia mesajului final.

Vonnegut practică un realism frust. Personajul principal din Hocus-Pocus este convins că, orice alegere ar fi făcut, „viața fiind ceea ce este”, l-ar fi dus, firește, „către un fel sau altul de nefericire”. De fapt, Abatorul cinci (în care un alt alter-ego al lui povestește masacrul Dresdei din al Doilea Război Mondial) este, în fond, o altă ilustrare a acestui principiu revelatoriu pentru înțelegerea punctului de vedere al celui care scrie.

IMG_3119În universul în care suntem condamnați la nefericire, „ideea potrivit căreia Umanitatea se îndreaptă spre bine și frumos e doar o poveste pentru copii sub 6 ani, la fel ca Zâna Măseluță, Iepurașul de Paște și Moș Crăciun.”

Vonnegut a trecut prin două războaie: al Doilea Război Mondial și prin cel din Vietnam și nu se sfiește să dezvrăjească mitul american, aruncându-i în față toată putreziciunea și falsitatea din spatele discursurilor frumos întoarse din condei.

Magicianul Vonnegut nu scoate niciun iepure din pălărie sau, dacă totuși o face, e un iepure de pluș, murdar și cu un ochi lipsă:

„Războiul din Vietnam n-ar fi durat, firește, atât cât a durat dacă n-ar fi fost în firea omului să-i tratezi pe cei pe care nu-i cunoști sau nu te interesează să-i cunoști chiar și dacă sunt în agonie ca pe niște cantități neglijabile.”

Și, odată ce a terminat de desființat mărețul vis american, Vonnegut va trece fără să se rușineze la dezvrăjirea umanității în ansamblul ei.

„Iar cel mai mare defect dintre toate este faptul că suntem pur și simplu proști. Recunoașteți! Auschwitz-ul vi se pare o dovadă de inteligență?”

Dacă ați zâmbit citind această concluzie, a fost cu siguranță un zâmbet amar. Singura consolare (a lui Vonnegut și a cititorului, slavă Domnului) este că putem privi absurdul tragic al existenței cu amuzament.

„Adevărul poate fi amuzant într-un mod teribil, mai ales când privește lăcomia și ipocrizia”.

Citiți Vonnegut dar nu uitați să râdeți, cam ăsta ar fi sfatul meu. Altfel, lumea despuiată de mituri în care vă va arunca riscă să vă provoace stări apăsătoare de tristețe și depresie. Chiar și autorul îi încurajează pe cei care îi citesc memoriile (A Man Without a Country) să fie conștienți de momentele de fericire și să nu uite să exclame (sau măcar să murmure): „If this isn’t nice, I don’t know what is.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s