Citite

Un pricolici în fantastica țară a vampirilor falși

Așteptam cartea aceasta de ceva vreme. Așteptam, mai exact, o carte/un scriitor care să îmi demonstreze că se poate scrie și la noi literatură fantasy (pentru copii) de calitate. Eram convinsă că fascinația lui Andrei pentru Harry Potter și-ar putea găsi, la un moment dat, un echilibru într-o carte scrisă și gândită… românește.

O istorie secretă a țării vampirilor – Cartea pricoliciului a pus capăt așteptării. Autoarea, Adina Popescu, la rândul ei fascinată de universul creat de J.K. Rowling în seria Harry Potter, a construit cu îndemânare și evidentă pasiune o lume complexă care, dincolo de firul narativ principal, reface, în opinia mea, caricatural și distopic, realități românești de care ne-am lovit în anii totalitari, dar ale căror efecte le mai simțim și acum.

Cartea propune cititorului o revizitare și actualizare a basmelor copilăriei și a miturilor de referință pentru cultura noastră într-un univers imediat, îngrijorător de contemporan. În tradiția romanelor fantasy, ea amestecă inspirat personaje, simboluri și povești din (i)realitatea fantastică cu „ordinea” unui real a cărui normalitate este discutabilă (și tocmai de aceea, cu atât mai ușor de recunoscut).

Astfel, pricoliciul este, în opinia mea, un pretext. Cartea este despre el dar numai pentru că, prin drumul pe care el în parcurge (inițiatic?), cititorul poate ajunge să înțeleagă care este, de fapt, sensul poveștii.

Alegerea pricoliciului ca personaj prin ochii căruia avem acces la întâmplările din Țara Vampirilor, îmi pare însă un subiect care merită discutat. În mitologia românească, pricoliciul este un duh rău în care se transformă unii oameni după moarte și care ia înfățișarea unor animale (lup, câine mare sau fioros). În afară de această conotație negativă, cuvântul este însă folosit și pentru a desemna, în limbaj popular, copiii cu o energie aparent fără sfârșit. De altfel, pricoliciul din poveste este văzut alternativ ca umbră, fiară sau copil, în funcție de moment și de cine îl vede/citește.

Interesant mi se pare și faptul că regăsim cartea, Istoria secretă a țării vampirilor, în… carte (ca atunci când pictorul de pictează pe sine într-un colț al tabloului). Scrisul din ea este invizibil pentru Președinte, în vreme ce Sfinții pot citi doar anumite pagini. 🙂

În ea, marea problemă a pricoliciului este aceea că nu are o poveste iar, în Țara Vampirilor, personajele care nu au poveste și care cad, din această cauză în uitare, dispar încet-încet, de parcă cineva le-ar șterge cu o radieră (pasajul în care pricoliciul simte că i se întâmplă acest lucru este, de altfel, central pentru toată decodarea poveștii). În mod similar, în Povestea fără sfârșit de Michael Ende, lumea poveștilor dispare atunci când copiii nu mai cred în ele.

Revenind la originile pricoliciului, nu am putut sa nu mă găndesc la modul în care, odată ce le-au încadrat în categoria „Răilor”, poveștile din folclor (sau din basmul cult) evită să numească personajele a căror prezență este de rău augur. În acest sens, superstiția cea mai cunoscută este legată de modul în care apare menționat în povești Diavolul, întruchiparea Răului în stare pură. Astfel, pentru a nu-i spune pe nume, oamenii au inventat diverse porecle: Nefârtatul, Necuratul, Ucigă-l Toaca etc. Și asta pentru că nimeni nu pune la îndoială puterea magică a cuvântului (nu tot prin Cuvânt a creat Dumnezeu toate pe care le vedem? :-)). (De fapt, dacă mă gândesc bine, și în Harry Potter personajele pozitive evită să-i numească pe cei răi, de exemplu, pe Cap-de-Mort, cu siguranță din aceeași teamă ancestrală de a nu-l face „prezent” prin numire).

Revenind, așadar, la pricolici, el pare să sufere de o afecțiune similară. Nu este numit pentru că oamenilor le e frică de răul pe care îl poate aduce prezența sa, nu este cunoscut pentru că în toate poveștile este evitat și sfârșește prin a fi uitat. Doar câteva personaje din carte îl văd: un strigoi, Tase (zmeul camionagiu) și mama acestuia, Călătorul, unul dintre corectori. Dar nu toți cei care îl văd îi mai știu povestea sau mai cred în el, motiv suficient pentru ca pricoliciul să aibă probleme serioase în a-și păstra consistența.

Alegerea unui personaj cu bine-cunoscută dimensiune negativă pentru a da unitate narațiunii îmi pare o tentativă reușită de demontare a unor idei preconcepute, de desfacere a unor sensuri vechi pe care trecerea timpului nu le face deloc legitime (ba din contră). E ca un fel de dez-vrăjire și de reașezare a temeiurilor corecte. Așa am înțeles eu, de fapt, toată cartea.

În Țara Vampirilor, unde nu mai există vampiri autentici (au fost scoși în afara legii pentru că nu au vrut să ajute la reconstrucția țării… sic!) și unde oricine nu are serviciu poate urma cursuri profesionale de transformare în vampir (pentru că a fi vampir este, de fapt, o meserie ca oricare alta), unde strigoii își caută de lucru, Tase- camionagiul este un zmeu scăpătat, Dracula își ia concediu de boală pentru afecțiuni neuro-magice, Daniil Sihastru este ghid la castelul bântuit, Împăratul Roșu face afaceri cu Sfânta Vineri, se face contrabandă cu sticluțe de apă vie iar Împăratul Verde (vegetarian, evident) conduce un grup de rezistență în munți, este clar nevoie de o o schimbare fundamentală. Și, evident, nu Făt-Frumos, eroul absolut, perfect adaptat Basmului Comercial, poate să vindece răul care domnește ca o ceață peste Cetatea Scaunelor, ci un anti-erou (cel pe care nimeni nu vrea să îl numească și de care prea puțini își mai aduc aminte), pricoliciul ajutat de un Călător.

În afară de alegerea foarte inspirată a anti-eroului, simbolistica adusă în carte de personajul denumit Călător (cu singurul amendament că numele acestuia, Archibald, nu mi-a spus nimic), m-a cucerit iremediabil. Călătorul, inginer de povești, care se folosește de un Basmascop pentru a corecta greșelile, îmi pare a fi unul dintre puținii interesați, în această lume întoarsă pe dos, de echilibrul necesar între bine și rău.

Am zâmbit nu de puține ori citind O istorie secretă a țării vampirilor – Cartea pricoliciului. Nu doar atunci când am aflat despre „erorile” care prevestesc schimbarea (vrăjitoarea care cade de pe mătură, Scufița Roșie care stă la o terasă și bea bere cu lupul), ci mai ales atunci când apărea în poveste ciobanul cu oaia vorbitoare :-). Fatalist și migrenist, acesta preferă să își plângă de milă tuturor celor pe care îi întâlnește și, în momentele când nu îl aude nimeni, o amenință cu tăierea pe oaia pe care refuză să o asculte pentru că încearcă să îi demonstreze că lucrurile nu stau chiar așa cum spune el.

Cartea și-a atins scopul: m-a făcut curioasă să aflu ce urmează (încă 2 volume) și mi-a dovedit încă o dată că nu e niciodată prea târziu să lupți împotriva ideilor preconcepute cu propriile lor arme. În ceea ce privește însă dorința despre care vorbeam la începutul acestui articol, de a-i oferi lui Andrei un motiv de fascinație și în proza contemporană de la noi, cred că cel mai înțelept ar fi să mai aștept. Deși este, teoretic, o carte pentru copii, O istorie secretă a a țării vampirilor – Cartea pricoliciului îmi pare, într-o măsură mai covârșitoare, o satiră la adresa tarelor contemporane, o distopie care riscă, în mintea neantrenată a unui copil, să știrbească puțin din forța mitologiei colective de care avem nevoie pentru a ne defini cultural. Altfel spus, aș prefera să citească mai întâi (și) mai multe basme și mituri românești pentru ca, abia apoi, cu discernământ, să înțeleagă ce și cum trebuie schimbat.

Notă: Aceasta nu este o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, ci o „citire” cât se poate de subiectivă a cărții „O istorie secretă a țării vampirilor – Cartea pricoliciului” de Adina Popescu, carte premiată cu Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur 2013, publicată în august 2015 cu ilustraţii de Amalia Dulhan.

Anunțuri

Un gând despre „Un pricolici în fantastica țară a vampirilor falși

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s