Trăite

Fa-ma sa plang

Oricat de mult ar vrea altii sa te faca sa crezi asta, sa stii ca lacrima nu e niciodata masura suferintei, ci mai degraba a trairii.

Plansul nu e rusine, dar il imbracam stangaci in straiele ei sau il primim asa, gata ambalat, de la altii. Pe undeva facem asta dintr-o teama, adesea insa e un reflex al indiferentei. Plansul te obliga, te scoate din egal, din cumintenie si te obliga sa… simti.

Cu timpul invatam sa nu mai plangem, sa nu deranjam simetriile lumii exterioare sau programul serbarii de Craciun cu o traire ce nu-si gaseste locul in catalogul privitorilor. Avem nevoie de previzibil, de control, de pas egal si poezii cu ritm si rima ca sa uitam sa privim in jos la pamantul care ne fuge de sub talpi.

De fapt tu, dragul meu Andrei, esti un traitor si, cand ma uit la tine cum plangi, ma rusinez de ambitia mea comuna de a ignora alunecusul, de invataturile lui „cum se cade” si de nevoia de a dovedi mereu cuiva ceva pentru a ma putea cunoaste.

Din ochiul tau plans lumea e asa de curata, incat nu pot decat sa ma mir ca universul nu gaseste cu cale sa se vindece mai repede oglindindu-ti trairea.

Draga Andrei, multumesc pentru ca ma faci sa plang.

Anunțuri

4 gânduri despre „Fa-ma sa plang

  1. Chiar asa: de ce e o rusine sa plangi?
    Din pricina unor exclusivitati catalogate…masculine?…
    Si asa ne pierdem pe noi si ne construim o lume de fantsme… sau, cum spunea Adler, ne asiguram handicapul ”vointei de putere”…cu toate tristetile si ororile ei…
    multumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s