Trăite

Îngerul fără voie

Pentru cel din faţa mea, binele pe care îl cobora asupra îndelungatei mele aşteptări nu era decât o consecinţă a unui context. Lipsa grabei sale îmi împlinea un vis, îmi vindeca un dor ce părea să se fi aşezat pe gânduri cu încăpăţânarea iernii urâte de pe străzi.

Chiar de m-aş fi străduit eu să îi arat cum se colorează gestul său in bucurie şi cum prezenţa sa acolo însemna că speranţa îndelung povestită şi neîncetat căutată se transforma în cele din urmă în cuvănt şi în adevar… ar fi fost zadarnic. Straiele sale îngereşti nu erau decât un produs al imaginaţiei mele, o nevoie de confirmare că zbuciumul nu a rămas fără răspuns.

Chiar de aş fi încercat eu să-i vorbesc cu cuvinte şi nu cu vorbe, n-ar fi avut cum să ma audă, prea plin fiindu-i auzul de zgomotul propriilor sale voci, prea încărcat fiindu-i ochiul de închipuitele sale măreţii. Aripile sale îngereşti nu erau de fapt  decat un efect de proiectare a umbrei îngerului cel cu voie de lângă mine.

Şi iată cum, la o altă răscruce în care el îmi alină plânsul neaşteptat al bucuriei, Cel de Sus si cel de lângă mine îmi arătau încă o dată de ce păcatul cel mai mare nu este să nu crezi, ci să nu vezi câţi îngeri cu voie şi fără voie te poartă în braţe, te ascultă şi te binecuvântează cu (ra)suflare de adevăr şi împlinire.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s