Trăite

Trairea pe verticala

Din poarta manastirii, lumea este atat cat vezi cu ochiul. Se opreste la cotul drumului, in varful dealului, langa piatra sub care se scurge paraul. De mai mult nu au nevoie nici mintea si nici sufletul.

La poarta manastirii spatiul trairii intru rutina si spaima, inchis in orizont si in limita isi pierde utilitatea si trairea se ridica mereu mai sus. Cu cat reusesti sa te faci mai putin vazut si auzit, cu atat ridicarea va fi mai inalta si sensul se va arata mai curand.

Ultima data cand ma rabdasera pietrele drumului sa le stric curatenia cu pasii mei de zbucium si visare fusese o zi in care gratia lucrurilor facea soarele sa lumineze din si nu inspre oameni. Si binecuvantarea albului de atunci se locuise in mine ca intr-o camara cu bucurii ascunse si ecou de glasuri de copii.

Daca m-as gandi suficient de mult la ziua aceea mi-as aduce probabil aminte cum mi-am visat intreaga viata stand in poarta manastirii, citind in pridvorul alb si ridicand ochii catre spatiul de sus, al clopotului ce vesteste slujba. Dar ragazul intre doua chemari ale glasurilor de copii pe care acum le stiu si nu doar le imaginez nu-mi da voie sa fac asta. Ma multumesc doar sa vad ca, desi acum soarele nu se arata, gratia lucrurilor isi risipeste in continuare binecuvantata liniste, incercand sa-i faca pe oameni sa lumineze din si nu inspre sine.

N-am reusit sa pun gandul in rugaciune. Cuvintele m-au ocolit, acunse in colturi de icoane imi priveau cu ingaduinta stradania mainilor si a sufletului. Crezusem ca, daca as sta inca o data in biserica manastirii si le-as articula in crez si in inima, praful nerabdarii si nisipul din ochi s-ar indura sa uite de mine macar o vreme. Dar stand acolo, in biserica si ridicand privirea catre spatiul din sus am inteles ca leacul nu e nici in cuvinte si nici in vrednica lor articulare. Leacul e in fapta. Pentru ca fapta face din nerabdare ragaz si din oboseala dragoste, din durere vis si din tristete putere.

Leacul nu e in lucruri si nici in vorbe. E in minunata intelegere ca daca orizontul se opreste la cotul drumului, in varful dealului, langa piatra sub care curge paraul, nu e pentru ca ochiul nu poate sa vada dincolo de orizont… ci pentru ca rostul e in verticala, in trairea care lumineaza din si nu inspre sine.

Anunțuri

Un gând despre „Trairea pe verticala

  1. spre noi, in cele din urma…

    Ca zice parintele Boca, Arsenie:
    …numai atata mangaiere putem aduce intre oameni, cata amaraciune putem bea in locul celor ce vrem sa-i mangaiem…

    Si mai:
    …ca toti sunt fiii Lui Dumnezeu, chiar daca ei tagaduiesc asta, iar tu trebuie sa stii ca si ei au un suflet de mantuit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s