Trăite

Tie, care nu ma citesti

Cand vorbesc cu tine, in capul pieptului mi se aduna sfori rupte de gand si strigate de copil trezit din somn in noptile fara lumina de veghe.

Pari ca ma asculti, dar nu ma vezi. Iti trasezi mereu cu aceeasi pasiune paradigmele obositor de logice. Ma oboseste eficienta cu care le arcuiesti caligrafic, rigoarea cu care le subliniezi, mirosul metalic pe care il lasa in aer si perfectiunea inchiderii lor in monoloage.

De maine nu mai vreau sa ma asez precis matematic in dreapta sau in stanga ochilor tai. Las aici chenarele precise si probabilitatile odioase. De maine nu mai vreau sa stiu ca ma prefac ca ascult si nu mai vreau sa imi aduc aminte ca nu ma cunosti. Las aici gandul ca nu mai ajungi la mine, ca nu ma mai vezi si ca nu ma mai auzi.

Dezleg nodurile si imi intorc fata catre chipul fara rigoare, logica si monolog, catre tine, asa cum esti atunci cand uiti sa fii ce ai ajuns.

Tie, care nu ma citesti, pot acum si asa sa imi fac curajul sa iti spun ca nu-mi place cine esti atunci cand te straduiesti sa fii, ca nu vreau sa te mai stiu, sa te mai vad sau sa te mai aud asa. Si ca imi este tare frica de ne-vazutul, ne-auzitul si ne-stiutul asta… ca ma sperie ca atunci cand ma trezesc noaptea din somn si lumina de veghe nu mai este.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s